Data de 25 ianuarie 2012 este una destul de specială pentru utilizatorii mediului de lucru KDE: lansarea versiunii 4.8. Până atunci însă mai sunt două săptămâni, timp în care trebuie să se rezolve bug-urile descoperite şi desigur regresiile. În urmă cu ceva timp unii membri ai comunităţii noastre au descoperit că utilizatorii abonaţi la RDS aveau probleme cu conectarea la site-ul https://bugs.kde.org/ şi erau nevoiţi să apeleze la un proxy. Cu mare plăcere vă anuţ că bariera virtuală a fost îndepărtată şi sper eu să nu mai fie adăugată pe viitor.
Astfel, dacă doriţi să oferţi o mână ajutor la îmbunătăţirea versiunii 4.8 a KDE şi timpul vă permite acest lucru, folosiţi Virtual Box în care să instalaţi openSUSE şi adăugaţi Sursele de pachete din categoria Unstable ale distribuţiei linux openSUSE. După ce mediul virtual a fost creat nu vă rămîne decât să vă apucaţi de un “bug hunt” şi să raportaţi ceea ce aţi găsit fie pe openSUSE Bugzilla sau pe KDE Bugs. De asemenea doresc să vă aduc în centru atenţiei faptul că lansarea KDE 4.8 aduce cu sine şi organizarea de petreceri de lansare a noii versiuni. Pe meleagurile noastre încă nu am descoperit nimic despre vreo petrecere de lansare dar până pe 25 ianuarie mai este timp destul pentru a organiza chiar şi un eveniment virtual.
Data de lansare a KDE 4.8 se apropie
Permanent link to this article: https://opensuse.ro/2012/01/03/data-de-lansare-a-kde-4-8-se-apropie/
Ultimele comentarii