Când am început să mă documentez pentru tutorialul acesta, primul lucru pe care l-am aflat de pe Google e că sunt mulți Linux fanboys gata să te repeadă dacă îndrăznești să întrebi ceva legat de acest subiect. Dacă eşti unul dintre aceștia, abține-te de la comentarii – sunt oameni care vor ca Linuxul lor să arate ca Vista și au dreptul să ştie cum se face.
Prima mea aşteptare de la un Linux este să poată face tot ce poate face şi Windows, şi odată cu Wine 1.0 acest obiectiv a ajuns mai aproape de realizare. Totuşi, mai rămâne problema lookului – dacă ignori problemele de performanţă şi de resurse, Vista arată foarte bine, nuanţele închise fiind pe placul meu.
Răspunsul KDE a venit în versiunea 4. Această variantă a adus o refacere fundamentală a interacţiunii cu utilizatorul. Această interfaţă, numită Plasma, este bazată pe widget-uri (numite plasmoids), care pot fi plasate oriunde pe desktop.
Fiind o schimbare majoră faţă de KDE3.5 (mare parte din cod a fost rescris), primele variante de KDE4 erau pline de buguri şi practic imposibil de folosit. Totuşi, varianta 4.1.3, prezentă în openSUSE 11.1 a ajuns la un nivel destul de stabil pentru a putea fi folosită pe calculatorul de acasă.
Ce încercăm să realizăm în acest tutorial:
- o interfaţă de culoare închisă pentru KDE4;
- un aspect asemanator cu Vista pentru spaţiul de lucru;
- o serie de “plasmoids” plasaţi în dreapta ecranului, care să semene cu bara laterală din Vista;
- stil “Redmond” pentru butoanele de minimizare, maximizare şi închidere fereastră.
KDE4 are deja imagini incluse când treci cu mausul peste bara de stare și la Alt+Tab, deci nu mai trebuie să ne ocupăm de aceste detalii..
Interfața de culoare închisă
Asta este probabil cel mai simplu de făcut. Mergeți pe desktop, dați click dreapta și alegeți “Desktop settings”, după cum este ilustrat în poza de mai sus. Alegeți apoi “Oxygen” ca temă și dați Apply.
Pentru un aspect uniform, mergeți în meniul KDE și alegeți “Configure Desktop” Din fereastra care apare alegeți “Appearance” și la Widget style setați “Oxygen”. Mergeți apoi în tabul “Icons” și alegeți tot Oxygen. Nu uitați să apăsați pe “Apply” pentru a înregistra modificările.
Pe situl kde-look.org puteți găsi un set de pictograme numit Vista Inspirate, cu care puteți duce mai departe asemănările. Eu am decis să nu-l folosesc pentru că nu este complet și în locul săgeților din Konqueror obțineam sigla Ubuntu. Cam nepotrivit pentru un Suse….
Aspect ”clasic” pentru spațiul de lucru
În mod normal, KDE pune directorpul “Desktop” pe o mică parte a ecranului, restul rămânând liber pentru alte module. Pentru a îl face să apară ca Vista, trebui să îl facem să umple tot ecranul. Pentru asta, mergem din nou în “Desktop settings”, ca la pasul anterior, și setăm opțiunea “Destkop Activity” la Folder View. Dacă tot sunteți aici, alegeți și un fundal de ecran care să vă inspire.
Pasul următor nu e chiar obligatoriu, ținând până la urmă de preferințele fiecăruia. Mie imi place ca bara de status să fie cât mai mică. Am apăsat deci pe cerculețul din dreapta (mai la dreapta de butonul de închidere), făcând să apară o nouă bară. De acolo alegeți “Height” și trageți de ea până ajunge la dimensiunea optimă. Eu unul o am setată la 30 de pixeli.
Plasmoids
Primul lucru pe care îl observi la Vista este bara laterală. KDE4 nu are așa ceva, însă puteți plasa niște plasmoids în partea dreaptă, pentru a simula o bară. OpenSUSE nu vine în mod normal decât cu vreo 2 plasmoids, dar puteți adăuga sursele de actualizare pentru KDE, care au incluse numeroase aplicații.
Pentru a adăuga o sursă de instalare în Yast, deschideți Yast, introduceți parola de root, apoi alegeți Software->Surse de instalare Software. Apoi apăsați butonul “Adăugare” și adăugați cele 3 URL pentru 11.1 de la pagina de surse KDE de pe wiki-ul openSUSE. Alegeți apoi opțiunea “Gestionare pachete” din YAST și căutați plasmoids. Veți găsi numeroase aplicații din care puteți alege ce vă interesează. Cum arată la mine puteți vedea în poza a treia.
Aspectul ferestrelor
Ultimul lucru care ne-a mai rămas de făcut este să facem fereastrele să arate ca cele din Vista. Partea asta e ceva mai complicată – aspectul este o aplicație compilată, deci există versiuni pentru fiecare distribuție. Cea mai bună soluție o repreyintă tema deKorator (pentru openSUSE o puteți lua de aici), care permite particularizarea aspectului folosind fișiere png. Eu am ales tema AeroGlass. Mai există însă și alte teme asemănătoare la kde-look.org. Luați arhiva și descărcați-o într-un loc sigur, căci veți avea nevoie de ea la fiecare pornire a sistemului.
Pentru a instala deKorator, mergeți la deja cunoscutul Configure Desktop-> Appearance apoi din tabul “Windows” alegeți deKorator ca decorație. În fereastra apărută, mergeți în tabul Paths și setați căile către folderele respective din tema voastră. Teoretic ați putea lucra mai ușor din tabul Themes, dar mie unul nu mi-a mers. Puteți apoi să vă jucați cu efectele și culorile ferestrei și a butoanelor până vă convine rezultatul.
Ce s-ar mai putea face
În acest tutorial n-am modificat fereastra afișată după logare și nici meniul KDE. Și aceste părți sunt customizabile, așa că dacă vă interesează să duceți treaba până la capăt, încercați să faceți și aceste lucruri.
Gata, asta-i tot! Acum KDE-ul vostru arată cam ca Vista. Dacă aveți idei de îmbunătățire sau știți metode mai simple de a face lucrurile, lăsați un comentariu.
3 comments
Decît să se chinuie să-l facă să arate ca Vista mai bine s-ar chinui să facă tema implicită cu care vine 11.1 să arate mai bine. La capitolul teme sau estetică încă mai este de lucru la KDE 4, personal nu cred că şi-a găsit o înfăţişare proprie şi ar fi bine să se găsească una.
as dori si eu adresa sa-l scot va rog
o zi buna
openSUSE poate fi descărcat de la http://download.opensuse.org Bineînțeles, ultimele versiuni vin și cu KDE4.